Care sunt prioritățile sistemului medical din România, în opinia Sorinei Pintea

Care sunt prioritățile sistemului medical din România, în opinia Sorinei Pintea
Publicat: 22/04/2019, 17:08

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, într-o conferință de presă, la Bistrița, că a fost schimbată filozofia de scoatere la concurs a posturilor de medici rezidenți. Pintea spune că prioritare sunt medicina de familie și specializările deficitare, fiind așteptate un val masiv de pensionări în sistem. Potrivit ministrului, este un deficit de 700 de medici de familie.

„Cele 700 sute de cazuri se referă inclusiv la viitoarele pensionari pentru că am făcut o analiză la nivelul la nivelul țării. Strategia Ministerului, cel puțin în 2018 cred că s-a observat, la rezidențiat a fost scos un număr mare de locuri pentru medicina de familie, inclusiv cele 300 de posturi suplimentare pe care Guvernul le-a aprobat sunt tot pentru medicina de familie. De asemenea, posturile pentru rezidenții care au dat examene în 2017, au obținut media de trecere, dar nu au avut loc, și acolo tot pentru medicina de familie s-au alocat aceste locuri. Eu am spus-o: politica de resurse umane a Ministerului Sănătății până la un moment dat a fost politica Occidentului, practic s-au scos la rezidențiat specialități de care era nevoie în afară. Partea ciudată este că aveam foarte multe specialități deficitare și nu am regăsit nici coordonare la rezidențiat, abia acum, din 2018, am început să cerem și universităților să aibă coordonator pe anumite specialități deficitare”, a spus Pintea.

Ministrul a mai anunțat că Spitalul din Bistrița nu are epidemiolog, iar la nivelul țării este un deficit de 200 de posturi de medici epidemiologi, deși sunt discuții despre infecțiile asociate actului medical.

„Pe de altă parte, terapia intensivă, pediatria sunt specialități deficitare. În fiecare început de an, prin ordin al ministrului, se stabilesc specialitățile deficitare la nivelul țării în funcție de ceea ce adunăm din teritoriu. Deci strategia este de a scoate posturi la rezidențiat”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătații a precizat că există numeroase cereri din partea medicilor din Republica Moldova, care vor să vină să profeseze în România, și că aceasta ar putea fi o soluție pentru acoperirea deficitului, însă există o problemă legată de echivalarea studiilor.

„Am avut și avem solicitări la centrul de resurse umane al Ministerului Sănătății pentru această specialitate de la medicii care vin din Republica Moldova. Aici procedurile de aprobare sunt puțin mai greoaie pentru că în România rezidențiatul pentru medicina de familie este de trei ani, iar în Republica Moldova, după finalizarea facultății, poți să faci medicină de familie și atunci este nevoie de un timp de echivalare. Luăm în calcul și asta – să vină și la noi medici, cum ai noștri au plecat, dar eu vreau să mă asigur, și am cerut comisiilor care evaluează aceste dosare, să fie foarte, foarte atente pentru că noi avem nevoie de medici bine pregătiți” a completat ministrul Sănătății.

Sorina Pintea a mai spus la Bistrița că medicina de familie este un domeniu prioritar pentru finanțare, noul contract-cadru va aduce o suplimentare de 25%, iar Ministerul de Finanțe negociază un credit de 650 de milioane de dolari de la Banca Mondială.

„Anul acesta, medicina de familie are parte, de la 1 iulie, de când va intra în vigoare noul contract-cadru, de o suplimentare cu 25% și aici vorbesc de o medie între medicina de familie și centrele de permanență. Finanțarea medicinei de familie este apanajul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care nu este în subordinea Ministerului Sănătății, dar pot să vă dau anumite detalii – deci a crescut cu 25%. Pe de altă parte, Ministerul de Finanțe a negociat și negociază încă un împrumut cu Banca Mondială de 800 de milioane de dolari, am înțeles după ultima discuție pe care am avut-o cu domnul ministru Teodorovici, că s-a convenit o sumă de 650 de milioane de dolari în final, bani care să meargă preponderent în medicina de familie”, a mai spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×